Jos cenzura!

In spiritul acestui blog, postam aici traducerea in romana a unui articol de pe site-ul gruparii activiste pentru libertate numita Bureaucrash, pe tema cenzurii – de ce trebuie ea sistata si din ce motive.

Trebuie mai întâi să clarificăm cenzura căreia ne opunem. Ne opunem oricărei cenzuri guvernamentale deoarece numai guvernul are „autoritatea” legală de a folosi forţa împotriva ta atunci când îţi exprimi ideile. Vecinul tău te poate scoate de pe proprietatea lui dacă îi spui ceva ce îi displace sau un ziar privat poate refuza să publice scrisoarea ta adresată editorului, dar nici unul nici celălalt nu pot folosi forţa ca să-ţi închidă gura.

Motivele opoziţiei:

Cenzura subminează una dintre cele mai importante căi de a ne exprima nemulţumirile. De obicei, guvernele urmăresc să înăbuşe exprimarea acelor idei care îi ştirbesc autoritatea. Capacitatea de a ne exprima opoziţia faţă de o activitate guvernamentală este esenţială pentru a ţine în frâu puterea statului. Însă de-a lungul istoriei, guvernele au implementat măsuri legislative ilegitime ce urmăreau să prevină orice critică a propriilor acţiuni. De exemplu, Actul contra Revoltei şi Străinilor din SUA, implementat de Federalişti (cei ce susţineau centralizarea guvernamentală) în 1798, criminaliza tipărirea oricăror materiale ce puneau la îndoială acţiunile vreunui oficial guvernamental.

Cenzura este zadarnică. Folosirea forţei de către guvern – adică punerea pistolului la tâmplă – nu schimbă opinia nimănui. Este imposibil să fi forţat (cu succes) să crezi ceva ce nu crezi. Nimeni nu poate verifica dacă într-adevăr crezi ceea eşti forţat să crezi; nici măcar dacă îţi dai acordul, fiindcă nimeni nu-ţi poate citi gândurile. Folosirea forţei poate doar să împiedice indivizii să acţioneze conform ideilor în care cred, dar nu poate elimina acele idei. Mai mult, cenzura este ineficientă din cauza flexibilităţii lingvistice. Dacă anumite cuvinte/expresii sunt cenzurate, oamenii vor găsi alte căi, alte cuvinte, pentru a-şi exprima ideile diferit.

Cenzura este un instrument folosit de regimuri totalitare. Din moment ce ineficienţa cenzurii nu poate împiedica oamenii să creadă în anumite idei, atunci pentru a elimina acele idei trebuie eliminaţi cei care le exprimă şi le răspândesc. Astfel, deşi avocaţii cenzurii susţin că măsura protejează oamenii de violenţă (psihică şi fizică), istoria arată că cenzura merge mână-n mână cu violenţa: guvernul chinez a împrăștiat prin violenţă protestatarii din Piaţa Tiananmen în 1989, în epoca Renașterii Biserica Catolică a torturat şi omorât oamenii consideraţi „eretici”, iar naziştii înainte să ardă oameni, ardeau cărţi.

Cenzura nu permite denunţarea ideilor proaste. Cenzurarea unei idei, oricât de atroce, nu o împiedică să capete adepţi. De fapt, mulţi dintre aceşti posibili adepţi pot înţelege cenzura ca o dovadă în plus că ideea lor este adevărată şi că de aceea este subminată de guvern. Astăzi o mulţime de ţări europene au legi care interzic negarea Holocaustului. Aceste legi nu numai că violează dreptul la exprimare al indivizilor, dar ele nici nu permit o dezbatere publică pentru a dovedi iraţionalitatea acestor idei. Ideile false trebuie să poată fi exprimate şi discutate liber fără teama de a fi amendat, băgat în închisoare sau ameninţat cu arma la tâmplă de vreun guvern care vrea să-ţi închidă gura.

Cenzura permite unui grup de oameni (guvernanţii) să-şi promoveze propria viziune asupra moralităţii. Acordarea puterii unui guvern de a decide ce conţinut este „periculos” sau „obscen” înseamnă că numeroase grupuri vor încerca să îşi impună propriile idei prin intermediul statului (făcând lobby). De exemplu, unii moralişti vor ca guvernul să cenzureze pornografia sau blasfemia fiindcă în opinia lor aceste manifestări nu ajută la mântuire şi sunt în general jignitoare. Numai că ce este jignitor sau lipsit de valoare pentru cineva, poate sa nu fie astfel pentru altcineva. Ca indivizi, avem dreptul să decidem la ce să ne expunem şi la ce nu, dar nu avem dreptul să limităm opţiunile altora.

Chiar dacă unele idei sunt adesea considerate adevăruri universale, asta nu înseamnă că nu trebuie să fie mereu provocate şi puse în discuţie. Doar astfel ne putem proteja de pericolul de a accepta lucrurile doar din credinţă oarbă, autoritate neînţeleasă sau prejudecată. Dacă întelegem motivele pentru care unele idei sunt adevărate ne vom da seama cât de important este să le apărăm.

Varianta in original poate fi gasita aici.